Cele cinci etape ale iubirii

Cele cinci etape ale iubirii

IMG_0259

Există cinci etape ale iubirii, dar mulți oameni se blochează la a treia

„Se pare el / ea nu a fost cel/cea potrivit/potrivită pentru mine” este fraza  pe care o auzim de multe ori ca o explicație de la cineva care tocmai a trecut printr-o despărțire. Poate că ne-am mai spus-o chiar și nouă înșine. Cu toate acestea, mulți oameni din jurul tău au crezut ca ați fost cuplul perfect. Poate că și tu ai gândit  asta  pentru tine un timp. De multe ori, mulți dintre noi devin complet confuzi cu privire la faptul că iubirea adevărată ajunge să se destrame.

Noi, cei de la Bright Side, am găsit în sfârșit un răspuns pentru acest fenomen ciudat și tulburător. Jed Diamond, un psiholog celebru, a ajuns la concluzia, după 40 de ani de cercetare clinică, că majoritatea oamenilor, de fapt, își găsesc iubirea adevărată a vieții lor. Dar problema este că nu pot trece împreună prin toate cele cinci etape ale iubirii, de cele mai multe ori ajung doar până la a treia. Hai să aruncăm o privire la ceea ce reprezintă aceste etape.

  1. A TE ÎNDRĂGOSTI

A te îndrăgosti este etapa în care te surprinzi trăind pe un nor de hormoni de fericire. Acesta este momentul când îți proiectezi toate dorințele și speranțele tale asupra partenerului/partenerei. Partenerul/partenera tău/ta devine rapid persoana ideală pentru tine; pur și simplu nu are defecte de nici un fel. Tu crezi că el sau ea va fi întotdeauna în măsură să-ți îndeplinească  fiecare dorință, și tu crezi fiecare cuvânt pe care îl spune . Tu atât de mult crezi acum în puterea iubirii adevărate că nici o voce sceptică nu te poate face sa te oprești și să gândești cu mai multă precauție.

  1. A DEVENI UN CUPLU

În această etapă, iubirea devine mai puternică, și o succesiune de întâlniri este în cele din urmă înlocuită cu mutarea împreună. Reușiți să vă cunoașteți reciproc mult mai bine, iar prezența ta începe să aibă un efect asupra tuturor aspectelor vieții partenerului/partenerei tău/tale. Acesta este un moment de unitate și bucurie. La un moment dat, după mai multe luni sau ani, această perioadă poate fi martoră la apariția copiilor, care nu poate decât să întărească legătura dintre voi. Vă simțiți protejați și doriți. Iar tu crezi că ai găsit cu siguranță persoana potrivită pentru tine – că relația voastră a fost decisă de soartă.

  1. DECEPȚIA

Aceasta este perioada în care speranțele încep să se diminueze. Este atunci când începi să ai impresia că sentimentele tale se pot risipi într-o bună zi fără să se mai întoarcă. Că partenerul tău devine atât de previzibil, iar comportamentul lui/ei te enervează în atât de multe feluri. Începi să simți că ți-ai dori o pauză sau chiar să îi spui că nu e cel/cea potrivit/potrivită pentru tine. În plus, apare gândul că nu există nici un rost în a te tortura pe tine și pe partenerul/partenera tău/ta într-o relație din care a dispărut pasiunea.

  1. A CREA O DRAGOSTE REALĂ, DE DURATĂ

Dacă închizi ochii și faci tot posibilul pentru a continua în ciuda reticenței tale, s-ar putea să treci prin etapa a treia și să ajungi la aceasta. Mintea ta este eliberată de acele iluzii pe care le-ai proiectat asupra partenerului/partenerei tale în etapele anterioare. Persoana care stă în fața ta nu este cel/cea pe care ți l-ai/ți-ai imaginat-o a fi, ci o persoană reală. Accepți – și mai important decât atât- înțelegi neajunsurile lui/ei. Acum este timpul să te vindeci și să mergi către etapa finală.

  1. A FOLOSI PUTEREA A DOI PENTRU A SCHIMBA LUMEA

Acum că îți dai seama că ai învățat să depășești neînțelegerile și ai găsit o legătură profundă, puternică, de durată lungă, vei ajunge la o concluzie eliberatoare: că voi doi aveți puterea de a schimba ceva în această lume. Nu doar că treceți împreună prin această viață de dragul acesteia, ci trăiți într-un parteneriat de dragul unei cauze mai mari și mai importante. S-ar putea să fie faptul că lucrați împreună, scrieți împreună,  creați ceva împreună – ar putea fi orice. Dar atunci când începe să funcționeze ca un întreg, după ce ați depășit toate etapele anterioare, abia atunci poți spune cu certitudine de 100% că „aceasta este persoana potrivită pentru mine.”

 

Traducere: Ignățel Sabina Helen

https://brightside.me/inspiration-relationships/there-are-five-stages-of-love-but-many-people-get-stuck-at-the-third-245660/

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *